„Soția și soacra mea sărbătoresc, în timp ce eu mănânc resturi”

Într-o dimineață rece de noiembrie, eu, Adrian, am primit în sfârșit apelul de la prietenul meu Ion, care mi-a oferit un loc de muncă la noua sa companie de servicii pentru casă. Entuziasmat de oportunitate, am devenit rapid omul de bază pentru tot felul de reparații și instalații. Zilele mele erau lungi, pline de vizite la clienți, iar mâinile îmi erau mereu pătate de urmele muncii mele.

Soția mea, Maria, și mama ei, Elena, au fost susținătoare la început. Ele înțelegeau că a începe la o nouă companie, mai ales una deținută de un prieten, însemna ore lungi și multă muncă grea. Totuși, pe măsură ce săptămânile se transformau în luni, am observat o schimbare acasă.

Într-o seară, după o zi deosebit de epuizantă reparând o mare defecțiune la instalația sanitară într-un apartament din centrul orașului, m-am întors acasă flămând și obosit. Aroma de usturoi copt și ierburi m-a lovit când am deschis ușa. Pentru un moment scurt, oboseala mi-a dispărut, înlocuită de anticiparea unei mese calde, copioase, împărtășite cu Maria și Elena.

Când mi-am agățat haina, am auzit râsete din bucătărie. Maria și Elena pregăteau ce părea a fi un ospăț. Era un pui la rotisor odihnindu-se pe blat, înconjurat de farfurii cu legume la abur, o salată proaspătă și, aparent, un tort de mere făcut în casă pentru desert.

Stomacul meu a răspuns cu un mormăit, dar inima mi-a căzut când Maria s-a întors către mine cu o farfurie nu cu ospățul pe care îl văzusem, ci cu niște spaghete reci, rămase de la o masă anterioară. „Îmi pare rău, dragul meu, asta am putut să pregătesc pe scurt,” a spus ea, vocea ei lipsită de căldura obișnuită.

Am încercat să-mi ascund dezamăgirea, nevrând să creez o scenă, dar în interior simțeam o resentimentare crescândă. Noapte de noapte, eram întâmpinat cu scenarii similare. Maria și Elena găteau mese elaborate pentru ele, susținând că au nevoie de mâncare bună pentru a-și menține energia de la gestionarea casei în timp ce eu eram plecat la muncă. De fiecare dată, mie îmi rămâneau resturi sau feluri de mâncare simple, pregătite pe grabă.

Punctul culminant a venit într-o seară ploioasă când m-am întors acasă mai devreme decât de obicei. Am intrat să le găsesc pe Maria și Elena ciocnind pahare de vin, cu o lasagna proaspăt coaptă între ele. Atunci mi-am dat seama că nici măcar nu s-au deranjat să pregătească ceva pentru mine.

Simțindu-mă trădat și minimalizat, le-am confruntat. Conversația a escaladat rapid, cu Elena acuzându-mă că nu apreciez efortul pe care Maria îl depune pentru a menține casa. Maria, în lacrimi, a argumentat că nu înțeleg cât de greu este pentru ele când eu sunt mereu plecat.

Cearta s-a încheiat cu mine petrecând noaptea într-un motel, mintea îmi era plină de confuzie și tristețe. Distanța dintre Maria și mine a crescut în săptămânile următoare. Comunicarea s-a rupt, la fel și căsnicia noastră. În cele din urmă, m-am mutat, realizând că în timp ce eu reparasem casele altora, a mea se dărâmase ireparabil.

La final, am rămas cu un loc de muncă care mă ducea prin tot orașul, un apartament mic care nu se simțea deloc ca acasă, și amintirea dureroasă de a fi fost un străin în propria mea familie.