„Testamentul nu mi-a lăsat nimic”: Partea lui de afacere și chiar niște bani au ajuns la o femeie pe care nu o cunoșteam

content: Pe măsură ce avocatul citea conținutul testamentului, lumea mea se prăbușea bucată cu bucată. Andrei își lăsase partea din afacere și o porțiune semnificativă din economiile noastre acestei femei necunoscute, numită Alina. Stăteam acolo, uluită, încercând să înțeleg cum o cunoștea soțul meu pe ea și de ce i-ar lăsa o parte atât de substanțială din munca noastră de o viață.

Crescând în micul oraș de la marginea Bucureștiului, Andrei și cu mine aveam multe în comun, deși nu ne-am dat seama decât mult mai târziu în viață. Amândoi am umblat pe aceleași străzi, ne-am jucat în aceleași parcuri și chiar am urmat aceeași școală liceală, deși nu în același timp, deoarece eu eram cu doi ani mai mică decât el. Nu a fost decât după facultate, când un prieten comun ne-a reintrodus, că am legat punctele copilăriilor noastre paralele.

Andrei devenise un inginer de succes, cunoscut în special pentru munca sa în restaurarea mașinilor de epocă, o pasiune care s-a transformat într-o afacere laterală profitabilă. Eu, pe de altă parte, am urmat o carieră în asistență socială, motivată de dorința de a da înapoi comunității care ne-a crescut.

Ne-am căsătorit la sfârșitul anilor ’20, înconjurați de familie și prieteni în aceeași biserică la care amândoi am participat în copilărie. Părea ca un aliniament de basm al detaliilor vieții, o continuare perfectă a istoriei noastre comune.

Anii au trecut și carierele noastre au înflorit. Andrei și-a extins afacerea de restaurare, devenind în cele din urmă co-proprietar al unui atelier cu prietenul său de lungă durată, Mihai. Eu am avansat într-o poziție de management la o organizație non-profit locală care ajuta copiii și familiile. Viața, se părea, era așa cum ar trebui să fie.

Totuși, totul s-a schimbat când Andrei a căzut brusc bolnav. Diagnoza a venit prea târziu și în câteva luni am devenit văduvă. Durerea era insuportabilă, amplificată de șoc și responsabilitățile care au urmat. Printre acestea se număra și gestionarea testamentului lui Andrei, un document despre care nu credeam că va conține vreo surpriză.

Lectura testamentului a avut loc într-un birou sobru de avocat din centrul orașului. Mihai era acolo, alături de câțiva dintre rudele lui Andrei pe care le cunoșteam bine. Dar era și o femeie pe care nu o văzusem niciodată înainte. Prezența ei era un mister care curând s-a transformat într-un șoc.

Avocatul părea să se aștepte la confuzie și mi-a înmânat o scrisoare de la Andrei, adresată mie. Cuvintele lui erau un amestec de scuze și explicații. Alina era cineva pe care o întâlnise în timpul călătoriilor de afaceri, o prietenă care, spunea el, l-a ajutat în momente dificile. Momente despre care credeam că le depășim împreună. A scris despre vinovăție și confuzie, despre neștiința de a integra această prietenie în viața noastră fără să mă rănească.

Scrisoarea a făcut puțin pentru a atenua trădarea. Prietenii au încercat să mă consoleze, sugerând poate că relația lui Andrei cu Alina era mai profundă decât recunoștea el, dar nu au venit răspunsuri clare.

Lunile care au urmat au fost pline de lupte legale și tulburări emoționale. Mihai, prins între loialitatea față de Andrei și șocul revelațiilor, a decis în cele din urmă să cumpere partea Alinei, un proces care ne-a epuizat atât energia cât și resursele.

La final, am rămas cu un sentiment profund de pierdere, nu doar a lui Andrei, ci și a vieții pe care credeam că o avem. Mi-am pierdut soțul, încrederea și acum, o parte din viitor. Orașul mic care odinioară părea nucleul existenței noastre comune acum părea plin de umbre și întrebări. Pe măsură ce încercam să reconstruiesc, știam că unele piese din trecut nu se vor mai potrivi niciodată, fiind pentru totdeauna alterate de secretele care au ieșit la iveală în urma ultimelor decizii ale lui Andrei.