„Viitoarea Noră Stătea pe Telefon: Nu Am Plăcut-o Niciodată”

Din prima clipă în care am văzut-o, am știut că nu era potrivită pentru fiul meu. Era o după-amiază însorită când fiul meu, Andrei, a adus-o pentru prima dată pe noua lui prietenă, Ana, acasă la noi. Ea stătea pe canapea, cu telefonul în mână, abia recunoscând prezența noastră. Am încercat să-i dau beneficiul îndoielii, dar instinctele mele îmi spuneau altceva.

Andrei a cunoscut-o pe Ana online. Ea era cu un an mai mare decât el, avea 24 de ani la acea vreme și provenea dintr-un mediu problematic. Părinții ei au avut un divorț urât, iar ea trăia pe cont propriu de la 18 ani. Deși îi admiram independența, nu puteam scăpa de sentimentul că nu era pregătită pentru angajamentele și responsabilitățile care vin odată cu căsătoria.

Pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, preocupările mele doar au crescut. Ana părea mai interesată de conturile ei de social media decât de construirea unei relații cu familia noastră. Venea des pe la noi și petrecea ore întregi derulând pe telefon, abia angajându-se în conversații. Când încercam să vorbesc cu ea despre planurile ei de viitor, dădea răspunsuri vagi și schimba rapid subiectul.

Într-o seară, am decis să am o discuție sinceră cu Andrei. I-am exprimat îngrijorările mele legate de lipsa de implicare și responsabilitate a Anei. Andrei, mereu optimist, m-a asigurat că Ana este doar timidă și are nevoie de mai mult timp pentru a se deschide. Era convins că ea este aleasa și că sunt meniți să fie împreună.

În ciuda reținerilor mele, am încercat să-i dau o șansă Anei. Am invitat-o la reuniuni de familie, sperând că în cele din urmă se va încălzi față de noi. Dar de fiecare dată, se retrăgea în lumea ei, cu telefonul în mână, participând abia la activități. Era ca și cum era prezentă fizic, dar absentă emoțional.

Punctul culminant a venit în timpul cinei de Ziua Recunoștinței. Întreaga noastră familie era adunată în jurul mesei, împărtășind povești și râsete. Ana stătea la capătul mesei, cu ochii lipiți de telefon. Când a venit rândul ei să spună pentru ce este recunoscătoare, a mormăit ceva despre faptul că este recunoscătoare pentru tehnologie și s-a întors rapid la ecranul ei. Camera a căzut în tăcere și am putut vedea dezamăgirea în ochii lui Andrei.

După cină, l-am tras pe Andrei deoparte și i-am spus că merită pe cineva care să fie pe deplin prezent în viața lui, pe cineva care să prețuiască și să respecte valorile noastre familiale. Andrei părea sfâșiat, dar a insistat că o iubește pe Ana și vrea să facă relația să funcționeze.

Câteva luni mai târziu, Andrei i-a cerut mâna Anei. S-au mutat împreună și am sperat că trăind sub același acoperiș o va ajuta pe Ana să crească în rolul ei de partener. Dar lucrurile s-au înrăutățit. Andrei venea acasă de la muncă și o găsea pe Ana încă în pat, cu telefonul în mână, fără să fi făcut nimic toată ziua. Casa era un haos, facturile erau neplătite și Andrei purta toate responsabilitățile.

Într-o seară, Andrei m-a sunat plângând. Mi-a mărturisit că nu mai poate suporta. Lipsa de efort și responsabilitate a Anei își pusese amprenta asupra relației lor. Se certau constant și Andrei simțea că trăiește cu un străin. Încercase să o ajute să-și găsească un loc de muncă, dar ea nu arăta niciun interes pentru a lucra sau a contribui la gospodăria lor.

În cele din urmă, Andrei a luat decizia dificilă de a pune capăt relației lor. A fost un proces dureros, dar știa că este pentru binele lor. Ana s-a mutat și Andrei a început încet-încet să-și reconstruiască viața.

Privind înapoi, îmi doresc ca lucrurile să fi fost altfel. Nu-mi doream nimic mai mult decât ca fiul meu să fie fericit și să găsească un partener iubitor. Dar uneori, oricât de mult sperăm și încercăm, lucrurile nu ies așa cum ne-am planificat.