„Fă-ți bagajele și mută-te!” – A spus soacra mea după ce s-a născut copilul nostru: Găsirea unui compromis pare imposibilă

Când l-am întâlnit prima dată pe Andrei, am fost imediat atrasă de bunătatea și simțul lui umorului. Ne-am întâlnit la o clinică locală; eu eram acolo pentru un control de rutină, iar el își însoțea mama la programări. Avea 34 de ani și era evident că avea o relație foarte apropiată cu mama lui. La momentul respectiv, mi s-a părut înduioșător. Puțin știam că această relație va deveni în curând cea mai mare provocare în căsnicia noastră.

Mama lui Andrei, Elena, a fost întotdeauna autoritară. Din momentul în care am început să ne întâlnim, a făcut clar că avea opinii puternice despre orice – de la ce ar trebui să poarte Andrei până la cum ar trebui să ne petrecem weekendurile. Am încercat să fiu înțelegătoare și respectuoasă, dar nu a durat mult până când interferența ei constantă a început să mă epuizeze.

Când eu și Andrei ne-am căsătorit, am sperat că lucrurile se vor îmbunătăți. Am crezut că odată ce vom avea propria noastră casă și vom începe propria noastră familie, Elena ne va lăsa puțin spațiu. Dar m-am înșelat. Dacă e posibil, interferența ei s-a intensificat. Venea neanunțată, critica gătitul meu și chiar rearanja mobila fără să întrebe.

Punctul culminant a venit când s-a născut fiul nostru, Matei. Elena era extaziată că devenea bunică și eram fericită că voia să fie implicată în viața lui Matei. Dar implicarea ei s-a transformat rapid în depășire de limite. Insista să fie prezentă la fiecare moment important, de la prima baie a lui Matei până la prima vizită la medic. Chiar încerca să dicteze cum ar trebui să-l creștem, oferind sfaturi nesolicitate despre tot, de la alăptare până la antrenamentul pentru somn.

Într-o zi, Elena a apărut la noi acasă cu valizele după ea. „Fă-ți bagajele și mută-te!” a anunțat veselă. „Va fi mult mai ușor pentru mine să ajut cu Matei dacă suntem toți sub același acoperiș.” Am fost uluită. Ideea de a locui cu soacra mea autoritară era cel mai mare coșmar al meu.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta, sperând că va înțelege preocupările mele. Dar părea sfâșiat între loialitatea față de mama lui și angajamentul față de mine. „Doar încearcă să ajute,” a spus el. „Poate nu ar fi atât de rău.”

Dar era rău. Foarte rău. Elena s-a mutat și casa noastră a devenit un câmp de luptă. Critica tot ce făceam ca mamă, subminându-mi încrederea și făcându-mă să mă simt ca un eșec. Andrei încerca să medieze, dar încercările lui doar înrăutățeau lucrurile. Nu putea să-i țină piept mamei lui și mă simțeam din ce în ce mai izolată și nesprijinită.

Tensiunea a atins punctul culminant într-o noapte când Elena m-a acuzat că sunt o mamă rea pentru că Matei avea o febră ușoară. „Dacă ai ști ce faci, nu ar fi bolnav,” a spus ea tăios. Asta a fost picătura care a umplut paharul. Mi-am făcut bagajele și l-am luat pe Matei să stăm la părinții mei.

Eu și Andrei suntem acum separați și nu sunt sigură dacă căsnicia noastră poate supraviețui acestei încercări. Îl iubesc, dar nu pot trăi cu interferența constantă a mamei lui. Găsirea unui compromis pare imposibilă când o persoană refuză să respecte limitele.

Aș vrea să pot spune că există un final fericit pentru această poveste, dar adevărul este că încă caut o soluție. Tot ce știu este că trebuie să-mi protejez fiul și pe mine însămi de mediul toxic pe care Elena l-a creat.