„Absenta Fiicei Noastre: Influența Soțului Ei și Relația Noastră Tensionată”

Ana stătea pe verandă, briza ușoară făcând puțin pentru a-i ridica moralul. Așteptase cu nerăbdare vizita fiicei sale, Elena, de săptămâni întregi, dar din nou, speranța părea spulberată. „Se pare că nu ne va mai vizita,” suspină ea, întorcându-se către soțul ei, Mihai, care stătea lângă ea cu o expresie resemnată.

Mihai dădu din cap, ochii lui fiind fixați pe orizont. „Ne-am obișnuit cu dezamăgirea, nu-i așa?” răspunse el, încercând să-și mascheze propria tristețe cu un zâmbet slab.

Ana clătină din cap, frustrarea clocotind sub suprafață. „Ce s-a întâmplat de data asta? Să fie decizia soțului ei? Îmi amintesc că voi doi nu v-ați înțeles niciodată prea bine.”

„Poate,” reflectă Mihai, „dar Elena nu ne mai împărtășește multe. E ca și cum ar fi un zid între noi.”

Cuplul stătu în tăcere pentru un moment, fiecare pierdut în gândurile sale. Ana își amintea zilele când Elena venea des în vizită, râsul ei umplând casa de căldură și bucurie. Dar de când s-a căsătorit cu Andrei, lucrurile s-au schimbat. Andrei era un om de afaceri de succes, mereu ocupat și aparent dezinteresat de reuniunile de familie. Ana încercase să se apropie de el, dar conversațiile lor erau mereu stângace și incomode.

„Nu înțeleg,” spuse Ana în cele din urmă, rupând tăcerea. „Eram atât de apropiați. Acum simt că se îndepărtează de noi.”

Mihai îi puse o mână mângâietoare pe umăr. „Poate e doar o fază. Oamenii se schimbă după căsătorie. Au priorități noi.”

„Dar asta înseamnă că trebuie să fim lăsați în urmă?” întrebă Ana, vocea ei fiind plină de tristețe.

Telefonul sună în casă, întrerupând conversația lor. Ana se ridică să răspundă, sperând cu disperare că ar putea fi Elena care suna să spună că vine totuși.

„Alo?” spuse Ana, încercând să-și mențină vocea stabilă.

„Bună, mamă,” vocea Elenei se auzi prin telefon, sunând distant și distras.

„Elena! Tocmai vorbeam despre tine,” spuse Ana, încercând să aducă un ton vesel în vocea ei.

„Îmi pare rău, mamă,” începu Elena ezitant. „Nu pot veni weekendul acesta. Andrei are niște angajamente de serviciu și chiar vrea să fiu acolo cu el.”

Inima Anei se scufundă. „Înțeleg,” răspunse ea, încercând să-și ascundă dezamăgirea. „Ne doream foarte mult să te vedem.”

„Știu și îmi pare rău,” spuse din nou Elena. „Doar că… lucrurile sunt complicate acum.”

Ana voia să întrebe ce era atât de complicat, dar se abținu. Nu voia să o îndepărteze și mai mult pe Elena.

„Bine, draga mea,” spuse Ana cu blândețe. „Doar să știi că ne este dor de tine.”

„Și mie îmi este dor de voi,” răspunse Elena, deși cuvintele ei păreau goale.

După ce închise telefonul, Ana se întoarse pe verandă unde Mihai aștepta cu nerăbdare.

„Nu vine,” spuse Ana simplu.

Mihai dădu din cap, expresia lui fiind greu de citit. „Poate data viitoare.”

Dar amândoi știau că „data viitoare” devenea o ocazie din ce în ce mai rară.

Pe măsură ce soarele începea să apună, aruncând umbre lungi peste curte, Ana și Mihai stăteau împreună în tăcere încă o dată. Distanța dintre ei și fiica lor părea insurmontabilă, un hău care părea să se lărgească cu fiecare zi care trecea.