„I-a oferit soției sale cercei de aniversare, apoi a înghețat. Ea purta colierul amantei lui.”

Vasile se mândrise întotdeauna că este un soț devotat. Căsătorit cu Nicoleta de cincisprezece ani, viața lor împreună într-o suburbie a Bucureștiului părea aproape idilică. Aveau doi copii, o casă confortabilă și un cerc de prieteni care îi admirau relația. Totuși, Vasile ascundea un secret care amenința să distrugă totul.

Totul a început destul de nevinovat. Un proiect întârziat la serviciu, o colegă nouă, Elena, care era înțelegătoare și atrăgătoare. Ce a început ca pauze de cafea ocazionale și discuții la serviciu s-a transformat în ceva mai intim. Vasile s-a trezit prins într-o aventură, convingându-se că era doar o aventură fizică, separată de dragostea lui pentru Nicoleta.

Pe măsură ce se apropia a cincisprezecea aniversare a căsătoriei lor, Vasile simțea un amestec de vinovăție și entuziasm. Voia să facă ceva special, să compenseze cumva pentru trădarea sa, chiar dacă Nicoleta nu era conștientă de aceasta. A cumpărat o pereche frumoasă de cercei cu diamante, imaginându-și cum vor străluci pe lângă părul întunecat al Nicoletei.

În seara aniversării, Nicoleta a pregătit o cină minunată. Părea mai radiantă ca niciodată, iar inima lui Vasile se umfla cu un cocktail complex de dragoste și remușcare. I-a prezentat cerceii după cină, urmărindu-i ochii cum se luminează când a deschis cutia.

„Oh, Vasile, sunt minunați!” a exclamat Nicoleta, bucuria ei fiind genuină și contagioasă. S-a aplecat să-l sărute, iar el a simțit o înțepătură de nevrednicie.

Când Nicoleta s-a întors să aducă o sticlă de vin pentru a sărbători, Vasile a observat ceva ce i-a oprit inima. În jurul gâtului ei era un colier de aur delicat, pe care nu i-l cumpărase. Era, fără îndoială, același colier pe care îl alesese ca cadou pentru Elena de ziua ei, cu câteva luni în urmă.

Panica și confuzia i-au încețoșat mintea. Cum a ajuns Nicoleta să aibă colierul Elenei? Gândurile i se învârteau în timp ce încerca să găsească o explicație logică. Camera părea învârtitor de mică, iar pereții păreau că se închid asupra lui.

Nicoleta s-a întors, zâmbetul ei dispărând pe măsură ce a observat fața palidă a lui Vasile. „Este totul în regulă?” a întrebat ea, vocea ei fiind încărcată de îngrijorare.

Vasile nu a putut vorbi. Doar se uita la colier, secretul său devenind acum un lucru tangibil între ei.

Expresia Nicoletei s-a schimbat pe măsură ce și-a urmărit privirea spre gâtul ei. „Recunoști asta, nu-i așa?” a spus ea încet. Vocea ei era calmă, dar ochii ei căutau. „Elena a lăsat asta la ultima noastră întâlnire de clubul de carte. Mi s-a părut frumos și l-am împrumutat pentru diseară. A menționat că a fost un cadou de la cineva special.”

Camera s-a învârtit pe măsură ce Vasile și-a dat seama de magnitudinea greșelii sale. Nicoleta a legat rapid punctele; nopțile târzii, absențele neexplicate, colierul. Durerea din ochii ei era palpabilă și tăia mai adânc decât orice cuvinte ar putea.

„Pot să explic,” a bâlbâit Vasile, dar Nicoleta și-a ridicat mâna pentru a-l opri.

„Nu este nevoie, Vasile. Cred că totul este destul de clar,” a spus ea, vocea ei fiind fermă, dar rece. „Vom vorbi despre asta mâine. Acum, am nevoie doar de puțin spațiu.”

Ea a părăsit camera, lăsându-l pe Vasile singur cu vinovăția sa și cu bucățile sfărâmate ale căsătoriei lor. Cerceii zăceau uitați pe masă, un memento dureros al unei iubiri pătate de trădare.