Între Adevăr și Minciună: Povestea Unei Mame și a Norăi Sale
„Cum ai putut să faci asta, Maria?” vocea Andreei răsună în telefon cu o furie pe care nu o mai auzisem niciodată. Era o dimineață obișnuită de marți, iar eu tocmai îmi pregăteam cafeaua când apelul ei m-a surprins. „Ce anume am făcut, Andreea?” am întrebat cu calm, deși inima îmi bătea cu putere. „Nu te mai preface! Știu că tu ai luat banii din contul nostru!”
Am rămas fără cuvinte. Cum putea să creadă așa ceva despre mine? Eu, care am muncit toată viața pentru a-mi crește copiii și a le oferi un viitor mai bun. „Andreea, nu știu despre ce vorbești. Nu am acces la conturile voastre și nici nu mi-aș permite vreodată să fac așa ceva.”
„Mihai mi-a spus că i-ai cerut bani pentru un telefon nou. Și acum lipsesc 2000 de lei din contul nostru!” continuă ea, fără să-mi dea șansa să explic.
Mihai îmi spusese cu doar câteva zile înainte că lucrurile nu mergeau bine între ei. Se certau des și părea că fiecare discuție se transforma într-o luptă. Îmi povestise cum Andreea devenise tot mai suspicioasă și cum îl acuza de lucruri pe care nu le făcuse.
„Andreea, ascultă-mă bine. Nu am cerut niciun ban de la Mihai. Da, mi-ar plăcea un telefon nou, dar nu aș lua niciodată bani de la voi fără să vă spun.” Am încercat să-i explic, dar părea că nu mă ascultă.
După ce am închis telefonul, m-am așezat pe canapea și am început să plâng. Cum ajunsesem aici? Cum de ajunsese Andreea să mă vadă ca pe un dușman? M-am gândit la Mihai și la cum ar putea această situație să-i afecteze căsnicia.
Câteva zile mai târziu, Mihai a venit la mine acasă. Arăta obosit și îngrijorat. „Mamă, trebuie să vorbim,” mi-a spus el, așezându-se lângă mine.
„Mihai, nu știu ce să fac. Andreea crede că am furat de la voi și nu știu cum să-i demonstrez că nu e adevărat.”
„Știu, mamă. Îmi pare rău că te-am pus în această situație. Dar trebuie să înțelegi că Andreea trece printr-o perioadă dificilă. E stresată cu munca și cu toate problemele noastre.”
„Dar asta nu-i dă dreptul să mă acuze pe nedrept,” am spus eu cu tristețe.
„Știu. O să vorbesc cu ea și o să încerc să rezolvăm lucrurile.”
În zilele ce au urmat, am simțit cum tensiunea dintre noi crește. Încercam să evit discuțiile despre bani sau despre telefonul meu vechi care abia mai funcționa.
Într-o seară, Mihai m-a sunat din nou. „Mamă, trebuie să vii la noi acasă. Trebuie să vorbim toți trei.”
Am ajuns la ei cu inima strânsă. Andreea stătea pe canapea, iar Mihai era lângă ea. „Maria,” a început ea cu o voce mai calmă decât mă așteptam, „îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Am descoperit că banii au fost retrași din greșeală de către bancă și au fost returnați.”
Am simțit cum o greutate imensă mi se ridică de pe umeri. „Îți mulțumesc că mi-ai spus asta, Andreea. Sper că putem trece peste acest incident.”
„Da, dar mai e ceva,” continuă ea ezitant. „Am aflat că Mihai a avut o discuție cu cineva despre un împrumut și am crezut că tu ai fost implicată.”
Mihai interveni: „Mamă, îmi pare rău că te-am pus în această situație. Am vrut doar să te ajut cu telefonul și am discutat cu un prieten despre un împrumut pentru a-ți cumpăra unul.”
Am rămas tăcută pentru câteva momente, încercând să procesez tot ce se întâmplase. „Mihai, nu trebuia să faci asta fără să-mi spui,” i-am spus cu blândețe.
„Știu, mamă. Îmi pare rău.”
Am plecat de la ei cu sentimentul că lucrurile s-ar putea îndrepta. Dar în sufletul meu rămânea o întrebare: oare adevărul va reuși să ne unească sau va continua să ne despartă? Această experiență m-a făcut să mă întreb cât de fragile sunt relațiile noastre și cât de ușor pot fi distruse de neînțelegeri și lipsa de comunicare.