Între Iubire și Avere: Povestea Mea cu Familia Soțului

— Nu ești bună pentru fiul meu, Irina! Ai venit aici doar pentru ce avem noi, nu pentru el!
Vocea soacrei mele, doamna Lungu, răsuna în bucătăria mică a apartamentului din cartierul Dristor. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar Vlad, soțul meu, stătea între noi ca o statuie, incapabil să spună ceva. Sora lui, Alina, mă privea cu un zâmbet superior, ca și cum ar fi știut deja că va câștiga bătălia asta.

Nu am visat niciodată la averi sau la case mari. Am crescut într-o familie modestă din Bacău, unde tata lucra la combinat și mama era educatoare. Când l-am cunoscut pe Vlad la facultate, la București, m-am îndrăgostit de blândețea lui și de felul în care mă făcea să râd chiar și în cele mai grele zile. Nu știam atunci că familia lui avea două apartamente în București și o casă la țară în Prahova. Pentru mine, el era doar Vlad.

Dar după nuntă, totul s-a schimbat. Doamna Lungu a început să vină zilnic la noi, sub pretextul că vrea să ne ajute. În realitate, verifica fiecare colțișor al casei, număra banii din portofelul lui Vlad și făcea observații despre cum gătesc sau cum spăl rufele. Alina, care locuia încă cu mama lor, îmi trimitea mesaje pasiv-agresive: „Sper că nu ai uitat să plătești întreținerea. Știi că apartamentul e pe numele nostru.”

Într-o seară, după o ceartă aprinsă cu soacra mea, am izbucnit în plâns. Vlad m-a luat în brațe și mi-a șoptit:
— O să fie bine, Irina. O să le fac să te accepte.

Dar nu a fost bine. Într-o zi am găsit-o pe doamna Lungu răscolind prin sertarele mele.
— Ce cauți acolo? am întrebat tremurând.
— Vreau să mă asigur că nu ai pus mâna pe actele casei. Știu eu cum sunteți voi, fetele de la țară!

M-am simțit umilită și furioasă. Am încercat să-i explic lui Vlad, dar el părea prins între două lumi: loialitatea față de mine și frica de a-și dezamăgi familia.

— Mamă e greu de mulțumit… Dar tu știi că eu te iubesc, nu?

Într-o duminică, când am mers la masa de Paște la ei acasă, Alina a început să vorbească despre moștenire.
— Oricum, apartamentul din Titan va rămâne al meu. Mama a zis clar asta. Irina poate să stea aici cât timp e cu tine, dar după aia…

Am simțit cum mi se taie respirația. Toată lumea părea să vorbească despre mine ca despre un intrus. M-am ridicat de la masă și am ieșit pe balcon. Lacrimile mi se prelingeau pe obraji.

În acea seară am avut prima ceartă adevărată cu Vlad.
— De ce nu le spui să înceteze? De ce nu mă aperi?
— Sunt familia mea! Nu pot să le dau afară din viața mea…

Am dormit separat în acea noapte. M-am gândit serios să plec. Dar dimineața Vlad a venit la mine cu ochii roșii:
— Nu vreau să te pierd. Hai să găsim o soluție.

Am decis să ne mutăm cu chirie într-un apartament mic în Militari, chiar dacă toți ne-au spus că suntem nebuni să lăsăm casa „familiei”. A fost greu: salariile noastre abia ajungeau pentru chirie și facturi. Mama mea mă suna mereu:
— Irina, ești sigură că merită? Poate Vlad nu e omul potrivit dacă nu te apără…

Dar eu încă îl iubeam. Într-o seară, când stăteam pe balconul nostru minuscul cu două cești de ceai ieftin, Vlad mi-a spus:
— Poate nu avem nimic acum, dar măcar avem liniște. Și pe noi.

Familia lui nu ne-a iertat niciodată pentru decizia asta. Doamna Lungu a încetat să ne mai vorbească luni întregi. Alina a răspândit zvonuri printre rude că „Irina l-a luat pe Vlad de sub fusta mamei”.

Au urmat ani grei: am pierdut o sarcină din cauza stresului, iar Vlad a fost concediat când firma la care lucra s-a închis peste noapte. Într-o zi l-am găsit plângând în baie:
— Poate mama avea dreptate… Poate nu sunt destul de bărbat ca să-ți ofer ceva.

L-am strâns tare în brațe.
— Nu vreau averi sau case. Vreau doar pe tine.

Cu timpul am reușit să ne ridicăm din nou: eu am primit o promovare la birou, iar Vlad a început să lucreze ca freelancer în IT. Ne-am cumpărat o Dacie veche și am plecat într-un weekend la munte doar noi doi. Pentru prima dată după mult timp, am simțit că suntem o echipă adevărată.

Anii au trecut și relația cu familia lui Vlad s-a răcit complet. Doamna Lungu s-a îmbolnăvit și nu m-a chemat niciodată la spital. Alina s-a măritat cu un avocat și a vândut apartamentul din Titan fără să-l anunțe pe Vlad.

Uneori mă întreb dacă merită toate sacrificiile astea pentru dragoste. Dacă nu cumva am pierdut prea mult din mine încercând să demonstrez ceva unor oameni care nu m-au vrut niciodată cu adevărat în familia lor.

Dar când îl privesc pe Vlad dormind liniștit lângă mine, știu că am ales cu inima.

Oare câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la confort sau familie pentru iubire? Și cât de mult ar trebui să luptăm înainte să ne dăm bătuți?