„Mama Se Așteaptă Să O Susțin Financiar În Fiecare Săptămână”: Nu Știu Cum Să Explic Că Nu Sunt Milionară

Acum câteva luni, am sărbătorit împlinirea a douăzeci și doi de ani. A fost o petrecere modestă, doar o mică adunare cu câțiva prieteni apropiați și familie. Lucram de la distanță pentru o companie de tehnologie de câțiva ani și, deși salariul era decent, era departe de a mă face milionară.

Numele meu este Camelia, și de când am început să câștig bani, mama mea, Raluca, a început să-mi ceară bani. La început, erau sume mici—100 lei pentru cumpărături, 250 lei pentru o pereche nouă de pantofi. Dar recent, cererile ei au escaladat. Acum se așteaptă să-i dau o sumă considerabilă de bani în fiecare săptămână.

„Camelia, trebuie să înțelegi că este datoria ta să-ți susții familia,” mi-a spus ea într-o seară la cină. „Tatăl tău și cu mine am făcut atât de multe pentru tine. E timpul să dai înapoi.”

Problema este că părinții mei nu se confruntă cu dificultăți financiare. Tatăl meu, Mihai, are un loc de muncă stabil ca inginer, iar mama mea lucrează part-time la o butică locală. Dețin două case—una în care locuiesc și alta pe care o închiriază pentru un venit decent. Cu toate acestea, mama mea insistă că ar trebui să-i dau bani regulat.

„Mamă, nu-mi permit să-ți dau bani în fiecare săptămână,” am încercat să-i explic. „Am propriile mele facturi de plătit—chirie, utilități, credite pentru studii. Nu sunt milionară.”

Dar cuvintele mele păreau să cadă pe urechi surde. „Nu înțelegi cât de greu ne este,” mi-a răspuns ea. „Avem atât de multe cheltuieli. Trebuie să ajuți.”

M-am simțit prinsă în capcană. Pe de o parte, voiam să-mi ajut părinții pentru că într-adevăr au făcut multe pentru mine când eram mică. Dar pe de altă parte, nu puteam ignora propriile mele responsabilități financiare. Nu câștigam suficient pentru a susține două gospodării.

Situația a ajuns la un punct critic luna trecută când mama m-a sunat plângând. „Camelia, avem nevoie de 2500 lei până la sfârșitul săptămânii,” a suspinat ea. „Suntem în urmă cu ipoteca pentru proprietatea închiriată.”

Am fost șocată. Cum puteau fi în urmă cu ipoteca când primeau chirie în fiecare lună? Am întrebat-o despre asta, dar a devenit defensivă și a închis telefonul.

Disperată după răspunsuri, am decis să-i vizitez în acel weekend. Când am ajuns, am aflat că foloseau veniturile din chirie pentru a finanța un stil de viață extravagant—vacanțe scumpe, gadgeturi noi și mese la restaurante de lux.

„Mamă, tată, asta nu este sustenabil,” le-am spus. „Nu puteți aștepta ca eu să vă salvez de fiecare dată când cheltuiți prea mult.”

Dar ei nu vedeau lucrurile așa. „Ești fiica noastră,” mi-a spus tatăl meu sever. „Este responsabilitatea ta să ne ajuți.”

Simțindu-mă învinsă, am plecat din casa lor în acea zi cu inima grea. Știam că nu puteam continua să le dau bani fără a-mi pune în pericol propria stabilitate financiară. Dar cum puteam să-i fac să înțeleagă?

Săptămânile s-au transformat în luni și cererile au continuat. Relația mea cu părinții mei a devenit tensionată pe măsură ce încercam să stabilesc limite. M-au acuzat că sunt egoistă și nerecunoscătoare.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă la telefon, am izbucnit în lacrimi. M-am simțit ca și cum eșuam ca fiică și ca individ care încerca să-și facă un drum în lume.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Părinții mei au continuat să mă preseze pentru bani și relația noastră s-a deteriorat și mai mult. A trebuit să iau decizia dificilă de a mă distanța de ei pentru binele meu mental și financiar.

A fost o călătorie dificilă și sunt zile când simt o vinovăție imensă. Dar am ajuns să realizez că uneori trebuie să-ți prioritizezi propriile nevoi și să stabilești limite—chiar și cu familia.