Mândria Bunicii Crește Înaintea Rudelor: „În Realitate, Își Văzuse Nepotul de Cel Mult Patru Ori”

Conținut

Maria a fost întotdeauna genul de femeie care trăia din admirație. Îi plăcea să fie în centrul atenției, cea pe care toți o admirau. Reuniunile de familie erau scena ei, și își juca rolul la perfecțiune. Era convinsă că era cea mai bună gazdă, cea mai bună bucătăreasă, cea mai bună femeie și cea mai bună muncitoare. Mândria ei nu cunoștea limite, și nu conta ce se lăuda, atâta timp cât o făcea să se simtă ca o regină.

Fiul Mariei, Andrei, se mutase în București cu ani în urmă, urmărindu-și visele și construindu-și propria viață. Se căsătorise cu Ana, o femeie dulce și blândă, care îi dăruise un fiu, pe Mihai. Andrei și Ana erau ocupați cu carierele lor și cu creșterea lui Mihai, iar vizitele la casa Mariei din Cluj erau rare. De fapt, Maria își văzuse nepotul de cel mult patru ori de la nașterea lui.

Dar asta nu o oprea pe Maria să se laude cu relația ei cu Mihai. La fiecare reuniune de familie, le povestea rudelor despre cât de apropiată era de nepotul ei, cât de mult o adora și cum era cea mai bună bunică pe care cineva ar putea-o cere. Descria în detaliu aventurile imaginare pe care le aveau împreună, prăjiturile pe care le coceau și poveștile de noapte bună pe care i le citea.

Rudele ei, inclusiv fratele ei, Ion, și soția acestuia, Elena, ascultau cu zâmbete politicoase, fără să-i pună la îndoială poveștile. Știau mai bine decât să conteste versiunea Mariei asupra realității. La urma urmei, ea era regina familiei, și nimeni nu voia să o supere.

Într-o vară, Andrei și Ana au decis să o viziteze pe Maria pentru o săptămână. Era o ocazie rară pentru Maria să petreacă timp cu nepotul ei, și era hotărâtă să profite la maximum de ea. A planificat mese elaborate, a decorat camera de oaspeți și chiar a cumpărat un set nou de jucării pentru Mihai. Voia ca totul să fie perfect.

Când Andrei, Ana și Mihai au sosit, Maria i-a întâmpinat cu brațele deschise și un zâmbet larg. L-a copleșit pe Mihai cu îmbrățișări și săruturi, dar băiețelul părea distant și timid. Se agăța de piciorul mamei sale, nesigur de această femeie care pretindea că este bunica lui.

Maria a încercat din răsputeri să se apropie de Mihai, dar conexiunea despre care se lăudase nu era nicăieri de găsit. Mihai era mai interesat să se joace singur cu jucăriile sau să petreacă timp cu părinții săi. Încercările Mariei de a-l implica în activități erau întâmpinate cu indiferență sau rezistență.

Pe măsură ce zilele treceau, frustrarea Mariei creștea. Nu putea înțelege de ce Mihai nu răspundea așa cum își imaginase. Întotdeauna crezuse că a fi bunică vine natural, că legătura ar fi instantanee și de neîntrerupt. Dar realitatea se dovedea a fi mult diferită.

Într-o seară, după o altă încercare eșuată de a se conecta cu Mihai, Maria stătea singură în sufragerie, simțindu-se învinsă. Realizase că mândria ei o orbise față de adevăr. Petrecuse atât de mult timp lăudându-se cu relația ei cu nepotul, încât neglijase să construiască una reală. Fusese mai preocupată de imaginea ei decât de legătura reală.

Andrei și Ana au observat schimbarea de dispoziție a Mariei. Au încercat să o reasigure, dar paguba fusese făcută. Mândria Mariei crease un hău între ea și nepotul ei, unul care nu putea fi ușor de trecut.

Când săptămâna a ajuns la sfârșit, Andrei, Ana și Mihai și-au făcut bagajele și s-au pregătit să plece. Maria i-a îmbrățișat strâns, cu lacrimi în ochi. Știa că pierduse ceva prețios, ceva ce nicio laudă nu putea înlocui.

Pe măsură ce se îndepărtau, Maria stătea pe verandă, urmărindu-i cum dispar pe drum. Simțea un profund sentiment de regret, știind că mândria ei o costase șansa de a fi cu adevărat parte din viața nepotului ei. Voise să se simtă ca o regină, dar în final, se simțea mai singură ca niciodată.