„Nu Înțeleg: Andrei Este Fie Zgârcit, Fie Complet Nepăsător la Cât Cheltuiesc pe Alimente”

Mă numesc Clara și sunt la capătul puterilor. De un an de zile locuiesc cu iubitul meu, Andrei, și a fost un coșmar financiar. Nu înțeleg dacă este doar zgârcit sau complet nepăsător la cât cheltuiesc pe alimente și produse de uz casnic.

Când ne-am mutat împreună pentru prima dată, eram entuziasmată. Eram împreună de doi ani și mutatul părea pasul firesc. Am găsit un apartament cochet într-un cartier frumos și totul părea perfect. Dar curând au început să apară fisurile.

Andrei a fost întotdeauna puțin econom, dar nu mi-am dat seama de amploarea acestui lucru până când am început să împărțim cheltuielile. În tot anul în care am locuit împreună, a cumpărat pâine doar de două ori și lapte o singură dată. Și a făcut-o doar pentru că i-am cerut eu. De fiecare dată, eu am fost cea care a trebuit să plătească pentru alimente, produse de curățenie și alte necesități casnice.

La început, am încercat să fiu înțelegătoare. Andrei are un job solicitant și am crezut că poate este prea ocupat să se gândească la aceste lucruri. Dar pe măsură ce timpul a trecut, a devenit clar că nu era vorba doar despre faptul că era ocupat. Pur și simplu nu îi păsa.

Îmi amintesc un incident anume care mi-a deschis ochii. Era o dimineață de sâmbătă și nu mai aveam aproape nimic în casă. I-am cerut lui Andrei să meargă la magazin și să cumpere câteva lucruri în timp ce eu curățam apartamentul. A fost de acord, dar când s-a întors, tot ce cumpărase era o pâine și un carton de lapte. Niciun fruct, nicio legumă, nicio carne—nimic din ceea ce aveam nevoie cu adevărat.

Când l-am confruntat în legătură cu asta, a ridicat din umeri și a spus că nu vede rostul să cumpere mai mult decât strictul necesar. „Putem lua mai multe mai târziu,” a spus el. Dar „mai târziu” nu a venit niciodată. Întotdeauna eu am fost cea care a trebuit să facă drumurile la magazin, eu care a trebuit să cheltui banii câștigați cu greu pe alimente în timp ce Andrei continua să contribuie aproape deloc.

Am încercat să vorbesc cu el despre asta de mai multe ori, dar întotdeauna se termina într-o ceartă. Mă acuza că sunt prea pretențioasă sau spunea că exagerez. „Sunt doar alimente,” spunea el. „De ce faci atâta caz din asta?”

Dar nu era vorba doar despre alimente. Era vorba despre principiul problemei. Trebuia să fim parteneri, să împărțim responsabilitățile și cheltuielile în mod egal. Dar în schimb, mă simțeam ca și cum duceam întreaga povară singură.

Ultima picătură a venit luna trecută când mi-am pierdut locul de muncă din cauza reducerilor de personal. Eram devastată și îngrijorată despre cum vom reuși să ne descurcăm. Am crezut că poate acesta va fi semnalul de trezire pentru Andrei să înceapă să-și asume responsabilitățile. Dar în schimb, a continuat să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.

Îmi amintesc cum stăteam la masa din bucătărie, uitându-mă la frigiderul gol și întrebându-mă cum vom trece peste luna aceasta. I-am cerut lui Andrei dacă poate ajuta mai mult cu cumpărăturile până îmi găsesc un nou loc de muncă. Răspunsul lui? „Vom găsi noi o soluție.”

Dar nu am găsit niciuna. Zilele s-au transformat în săptămâni și totuși Andrei nu a făcut niciun efort să contribuie mai mult. Am ajuns să împrumut bani de la părinții mei doar ca să ne descurcăm.

Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, sunt plină de un sentiment de neputință. Nu știu cât timp mai pot continua așa. Îl iubesc pe Andrei, dar refuzul lui de a-și asuma responsabilitățile ne distruge relația.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Sunt încă șomeră, încă mă lupt să fac față cheltuielilor în timp ce Andrei continuă să trăiască în propria lui lume mică. Și în fiecare zi mă întreb dacă aceasta este cu adevărat viața pe care mi-o doresc.