„Nu Vreau ca Fiul Meu să Se Simtă Lăsat pe Din Afară,” Se Plânge Fosta Soție. Ea Vrea ca Fiul Ei să Fie Tratat în Mod Egal

Petru și cu mine am fost căsătoriți timp de cinci ani înainte să decidem să ne despărțim. A fost o decizie mutuală și amândoi am fost de acord să co-parentăm fiul nostru, Nathan, cât de bine am putut. Totuși, lucrurile au devenit complicate când fosta soție a lui Petru, Lia, a început să facă cereri care mi se păreau nerezonabile.

Lia și Petru aveau un fiu, Luca, din căsătoria lor anterioară. Luca era un copil dulce și nu aveam nicio problemă cu el. Dar interferențele constante ale Liei în viețile noastre începeau să mă afecteze. Ea îl suna adesea pe Petru, plângându-se că Luca se simțea lăsat pe din afară și că trebuia să fie tratat în mod egal cu Nathan.

Într-o seară, în timp ce Petru și cu mine luam cina, telefonul lui a sunat. Era Lia, din nou. Puteam să-i aud vocea prin telefon, clar și tare. „Nu vreau ca Luca să se simtă lăsat pe din afară,” a spus ea, cu o voce plină de frustrare. „Trebuie să fie tratat în mod egal. Trebuie să-l susții la fel de mult cum îl susții pe Nathan.”

Petru a oftat și a încercat să o convingă. „Lia, îl susțin pe Luca. Plătesc pensie alimentară și petrec timp cu el ori de câte ori pot. Dar trebuie să înțelegi că am o altă familie acum. Am responsabilități față de Nathan și Madalina, de asemenea.”

Madalina era fiica noastră, născută la un an după ce Petru și cu mine ne-am căsătorit. Era lumina ochilor lui Petru și o adora la fel de mult cum îl adora pe Nathan. Dar cererile constante ale Liei începeau să creeze o prăpastie între noi.

După ce Petru a închis telefonul, nu mi-am mai putut reține frustrarea. „Nu își dă seama că și eu câștig bani pentru copiii noștri? Nu stau degeaba, bazându-mă pe tine pentru tot. Muncesc din greu pentru a-i întreține pe Nathan și Madalina.”

Petru s-a uitat la mine, cu ochii plini de oboseală. „Știu, Cristina. Dar Lia este doar îngrijorată pentru Luca. Nu vrea să se simtă inferior față de Nathan și Madalina.”

„Dar nu este corect,” am argumentat. „Avem propria noastră familie de care trebuie să avem grijă. Nu putem continua să ne aplecăm în fața cererilor ei.”

Tensiunea dintre noi creștea cu fiecare zi care trecea. Interferențele constante ale Liei începeau să ne afecteze relația. Petru era sfâșiat între responsabilitățile față de Luca și angajamentul față de familia noastră. Iar eu mă luptam să-mi țin resentimentele sub control.

Într-un weekend, Petru plănuise să-i ducă pe Nathan și Madalina la grădina zoologică. Trebuia să fie o ieșire de familie distractivă, ceva ce așteptam cu nerăbdare de săptămâni. Dar chiar când eram pe punctul de a pleca, Lia a sunat din nou.

„Luca vrea să meargă și el la grădina zoologică,” a spus ea. „Nu poți să-l lași pe dinafară.”

Petru s-a uitat la mine, cu fața plină de neputință. „Ce vrei să fac, Cristina? Nu pot să-i spun nu lui Luca.”

Am simțit un val de furie și dezamăgire. „Și ce facem cu Nathan și Madalina? Trebuie să ne anulăm planurile din cauza cererilor ei?”

Petru nu avea un răspuns. Știa că, indiferent ce ar face, cineva ar ajunge să se simtă rănit și lăsat pe din afară. Și acel cineva eram adesea eu.

Pe măsură ce lunile treceau, tensiunea din relația noastră devenea insuportabilă. Petru și cu mine am început să ne certăm mai des, iar dragostea care ne lega odată a început să se estompeze. Cererile constante ale Liei au creat o prăpastie între noi și părea că nu exista nicio cale de a o depăși.

În cele din urmă, Petru și cu mine am decis să ne despărțim. A fost o decizie dureroasă, dar amândoi știam că era singura cale de a găsi o oarecare liniște. Petru a continuat să-i susțină pe Luca, Nathan și Madalina, dar daunele erau deja făcute.

Lia a obținut ce și-a dorit – Luca a fost tratat în mod egal. Dar în acest proces, familia noastră a fost destrămată. Și în timp ce îl priveam pe Petru plecând, nu puteam să nu mă întreb dacă lucrurile ar fi putut fi diferite dacă doar Lia ar fi înțeles importanța limitelor.