Prietenii râd de mine: Prietenul meu aduce mâncare gata preparată la mine acasă

Locuiesc într-un apartament cochet cu o cameră în centrul Bucureștiului. Nu e mare lucru, dar e al meu și iubesc independența pe care mi-o oferă. Prietenul meu, Andrei, locuiește încă cu părinții săi în suburbii. Suntem împreună de aproximativ un an și lucrurile merg bine. Chiar discutăm despre posibilitatea de a ne muta împreună în curând. Ne-am cunoscut familiile și par să se înțeleagă bine.

Serile noastre obișnuite de întâlnire implică de obicei mersul la un film sau savurarea unei cafele la o cafenea locală. Împărțim întotdeauna nota de plată, ceea ce mi se pare corect. După ieșirile noastre, de obicei ne întoarcem la mine acasă. Îmi place să gătesc, așa că adesea pregătesc cina și micul dejun pentru noi. Totuși, am observat că facturile mele la cumpărături au crescut vertiginos în ultima vreme. Andrei are un apetit mare și hrănirea lui a devenit destul de costisitoare.

Într-o seară, după ce Andrei a plecat, m-am așezat cu prietenii mei la un pahar de vin și le-am împărtășit îngrijorările mele. „Credeți că ar fi nepoliticos dacă i-aș cere lui Andrei să ajute cu facturile la cumpărături?” i-am întrebat.

Prietena mea Ana a râs și a spus: „De ce nu-i spui pur și simplu să-și aducă propria mâncare? Așa nu va trebui să-ți faci griji.”

Am râs la idee, dar nu am crezut că ar fi o soluție practică. Cealaltă prietenă a mea, Maria, a fost mai serioasă. „Cred că ar trebui să discuți cu el despre asta,” a spus ea. „Dacă plănuiți să vă mutați împreună, trebuie să puteți discuta deschis despre finanțe.”

Îmbărbătată de sfatul Mariei, am decis să aduc subiectul în discuție cu Andrei data viitoare când ne vom vedea. În weekendul următor, după o altă întâlnire la film, eram din nou la mine acasă. În timp ce pregăteam cina, i-am menționat preocupările mele într-un mod cât mai relaxat posibil.

„Hei, Andrei,” am început eu, încercând să par cât mai degajată. „Am observat că facturile mele la cumpărături au fost destul de mari în ultima vreme. Crezi că ai putea ajuta cu costul mâncării?”

Andrei părea surprins și puțin luat prin surprindere. „Nu mi-am dat seama că era o problemă atât de mare,” a spus el. „Pot începe să aduc niște mese gata preparate de acasă dacă asta ajută.”

Am apreciat dorința lui de a ajuta, dar m-am simțit puțin stânjenită de întreaga situație. În următoarele câteva săptămâni, Andrei a început să aducă recipiente cu mâncare de la părinții lui ori de câte ori venea pe la mine. La început, părea o soluție bună. Totuși, a devenit rapid evident că această aranjare nu funcționa atât de bine cum sperasem.

Mesele gata preparate erau adesea fade și nu se potriveau cu preferințele mele culinare. Mi-a lipsit bucuria de a găti și de a împărți mesele împreună. În plus, stilul de gătit al părinților lui Andrei era foarte diferit de al meu și am ajuns să mănânc din ce în ce mai puțin din mâncarea pe care o aducea.

Într-o seară, după o altă cină dezamăgitoare cu resturi reîncălzite, am decis să vorbesc din nou cu Andrei. „Andrei, apreciez că aduci mâncare de acasă, dar asta nu prea funcționează pentru mine,” i-am spus blând.

Andrei părea frustrat. „Nu știu ce altceva vrei să fac,” a răspuns el. „Am crezut că asta îți doreai.”

Simțindu-mă descurajată, mi-am dat seama că așteptările noastre diferite cauzau mai multă tensiune decât anticipasem. Am continuat să ne confruntăm cu această problemă timp de câteva săptămâni și a început să afecteze relația noastră.

În cele din urmă, tensiunea a devenit prea mare pentru noi ca să o gestionăm. Am decis să luăm o pauză și să reevaluăm relația noastră. A fost o decizie dificilă, dar amândoi știam că era necesară.

În final, planurile noastre de a ne muta împreună nu s-au materializat niciodată. Experiența mi-a arătat importanța comunicării deschise și a transparenței financiare într-o relație. Deși nu a avut un final fericit, a fost o lecție valoroasă pe care o voi purta cu mine în viitoarele relații.