„Să-i spun soacrei ‘Mamă’: O poveste a așteptărilor neîmplinite”

Mă trec fiorii de fiecare dată când vorbesc cu cea mai bună prietenă a mea, Andreea. Ea este cea mai apropiată persoană de mine în lume, în afară de familia mea. Suntem mereu alături una de cealaltă, ne susținem reciproc. Este ca o soră pentru mine. A fost la nunta mea, iar eu am fost la a ei. La toate trei! Desigur, nu ne mai sunăm zilnic de mult timp, pentru că avem propriii copii și griji. Dar când vorbim, parcă nu a trecut deloc timpul.

Andreea și cu mine am împărtășit mereu totul, de la cele mai adânci temeri la cele mai nebunești visuri. Așa că nu a fost o surpriză când mi-a mărturisit despre luptele ei cu soacra sa, Elena. Andreea a fost întotdeauna o persoană care dorea să facă pe plac altora și, când s-a căsătorit cu Mihai, a vrut să facă o impresie bună asupra familiei lui. A început să-i spună Elenei „Mamă” aproape imediat după nuntă.

La început, părea un gest drăguț. Andreea credea că astfel se va apropia de familia lui Mihai și că Elena se va simți apreciată. Dar pe măsură ce timpul trecea, devenea clar că Elena avea așteptări diferite. A început să o trateze pe Andreea mai mult ca pe o fiică decât ca pe o noră, ceea ce poate suna frumos în teorie, dar era sufocant în practică.

Elena o suna pe Andreea de mai multe ori pe zi, cerând ajutor pentru sarcini triviale sau solicitându-i prezența la reuniuni de familie. Andreea se simțea obligată să se conformeze, temându-se că orice refuz ar fi văzut ca o lipsă de respect. Presiunea constantă a început să-i afecteze sănătatea mentală și căsnicia.

Mihai a încercat să medieze, dar era prins la mijloc. Își iubea mama și nu voia să-i rănească sentimentele, dar vedea și cât de mult stres îi provoca Andreei. Situația a ajuns la un punct critic când Elena a insistat să se mute cu ei după o sperietură minoră de sănătate.

Andreea era sfâșiată. Voia să fie de ajutor, dar avea nevoie și de propriul spațiu și timp pentru a se concentra asupra familiei sale. Mi-a mărturisit, cu lacrimi curgându-i pe față, cum a fost ultima ceartă cu Mihai despre mama lui.

„Simt că mă pierd pe mine însămi,” a spus ea, cu vocea tremurând. „Nu pot continua să pretind că totul este în regulă când nu este.”

Am ascultat-o, oferindu-i puținul confort pe care îl puteam oferi. Știam că Andreea fusese întotdeauna puternică, dar această situație o distrugea bucată cu bucată.

În cele din urmă, Andreea a decis să aibă o discuție sinceră cu Elena. I-a explicat cum se simte și i-a cerut să respecte anumite limite. Elena părea să înțeleagă la început, dar vechile obiceiuri mor greu. Apelurile au continuat, cerințele au persistat și tensiunea din casa Andreei a devenit insuportabilă.

Într-o seară, după încă o ceartă aprinsă cu Mihai despre mama lui, Andreea și-a făcut bagajul și a plecat. Avea nevoie de spațiu pentru a gândi și respira. A stat la mine câteva zile, încercând să-și clarifice sentimentele și să decidă ce să facă în continuare.

Când s-a întors acasă, lucrurile erau diferite. Dragostea dintre ea și Mihai fusese întinsă până la punctul de rupere. Au încercat consilierea, dar daunele fuseseră deja făcute. Interferența constantă din partea Elenei crease o prăpastie care nu putea fi reparată.

Andreea și Mihai au decis în cele din urmă să se despartă. A fost o decizie dureroasă, dar era singura modalitate pentru Andreea de a-și recâștiga simțul de sine și de a găsi liniștea. A încetat să-i mai spună Elenei „Mamă” și a început să se concentreze pe reconstruirea vieții sale.

Cât despre mine, continui să o susțin pe Andreea în orice mod pot. Prietenia noastră rămâne puternică, chiar și pe măsură ce navigăm prin complexitățile propriilor noastre vieți. Și de fiecare dată când aud pe cineva spunându-i soacrei „Mamă”, nu pot să nu mă întreb dacă chiar o spun din inimă sau doar încearcă să îndeplinească așteptările altcuiva.