Ultima Întâlnire cu Andrei: O Poveste de Dragoste și Trădare

„Mamă, Andrei vrea să ne vedem. E ultima oară.” Cuvintele Ariei mi-au străpuns inima ca un cuțit rece. Stăteam în bucătăria micuță din apartamentul meu din Toronto, cu o ceașcă de ceai în mână, când am primit vestea. Era o dimineață obișnuită de sâmbătă, dar acele cuvinte au transformat-o într-una pe care nu o voi uita niciodată.

Am plecat din România acum 16 ani, lăsând în urmă un mariaj care se destrămase sub povara trădării. Andrei, soțul meu, fusese iubirea vieții mele. Ne-am căsătorit tineri, eu abia ieșită de pe băncile școlii de asistență medicală. Părinții mei ar fi vrut să continui studiile, dar dragostea pentru Andrei m-a orbit. Credeam că vom construi împreună o viață frumoasă.

Dar viața nu e niciodată așa cum o planifici. După câțiva ani de căsnicie, am aflat că Andrei mă înșela. A fost ca și cum cerul s-ar fi prăbușit peste mine. Am simțit cum tot ce construisem împreună se năruiește. Am încercat să iert, să uit, dar rana era prea adâncă.

Când mama lui Andrei mi-a sugerat să îmi urmez visul de a lucra în străinătate, am văzut asta ca pe o evadare. Situația noastră financiară era precară și aveam nevoie de o schimbare. Am plecat în Canada cu inima frântă, dar hotărâtă să îmi construiesc o nouă viață.

Anii au trecut și am reușit să îmi fac un nume în domeniul medical. Aria a crescut frumos, departe de conflictele dintre mine și tatăl ei. Însă legătura cu Andrei nu s-a rupt niciodată complet. Vorbeam rar, dar Aria păstra legătura cu el.

Acum, după atâția ani, Aria îmi spunea că Andrei vrea să ne vedem pentru ultima oară. Era bolnav și nu mai avea mult de trăit. Am simțit cum un val de emoții mă copleșește: furie, tristețe, dar și dorința de a-l vedea încă o dată.

Am zburat spre România cu inima grea. Pe drum, am rememorat toate momentele frumoase și dureroase petrecute alături de Andrei. Îmi aminteam cum râdeam împreună, cum visam la un viitor luminos și cum totul s-a destrămat din cauza trădării lui.

Când am ajuns la spitalul unde era internat, Aria m-a luat de mână și m-a condus la salonul lui. Andrei era palid și slăbit, dar ochii lui încă aveau acea sclipire pe care o iubeam odată.

„Ana”, a spus el cu vocea slăbită, „îmi pare rău.”

Am simțit cum lacrimile îmi umplu ochii. „De ce acum, Andrei? De ce nu ai spus asta atunci când mai conta?”

„Am fost un prost”, a răspuns el încet. „Am pierdut tot ce era mai important pentru mine.”

Am stat lângă el ore întregi, vorbind despre trecut și despre greșelile noastre. Am realizat că, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, încă îl iubeam într-un fel ciudat și dureros.

Când a venit momentul să plec, Andrei mi-a strâns mâna cu puterea pe care o mai avea și mi-a spus: „Mulțumesc că ai venit.”

Pe drumul spre aeroport, m-am gândit la toate alegerile pe care le-am făcut în viață. La sacrificiile pe care le-am făcut pentru a-mi urma visul și la prețul pe care l-am plătit pentru asta.

Oare am făcut bine să plec? Sau ar fi trebuit să lupt mai mult pentru familia mea? Aceste întrebări mă vor bântui mereu, dar poate că răspunsurile nu sunt atât de importante cât lecțiile pe care le-am învățat.

Viața e plină de alegeri dificile și uneori trebuie să ne pierdem pentru a ne regăsi. Dar oare merită întotdeauna sacrificiul?