Am trăit cincisprezece ani crezând că am o familie fericită. Dispariția soției și diagnosticul fiicei mele au scos la iveală adevăruri pe care nu le-aș fi bănuit niciodată. Povestea mea este despre trădare, singurătate și puterea de a iubi dincolo de sânge.
Mă numesc Radu Ionescu și am 41 de ani. Viața mea s-a schimbat radical când am decis să devin tatăl adoptiv al lui Vlad, un băiat cu autism, după ce fusese respins de mai multe familii. Povestea noastră e despre lupta cu prejudecățile, despre dragoste și despre curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Mă numesc Vlad și am crescut între pereți reci de orfelinat și promisiuni spulberate. Povestea mea este despre lupta de a-mi găsi locul într-o lume care părea să mă respingă la fiecare pas, despre trădări, speranță și curajul de a ierta. Am învățat că familia nu înseamnă doar sânge, ci și suflet, iar drumul spre vindecare e plin de încercări.
La 17 ani, am aflat că sora mea, Irina, era de fapt mama mea. Descoperirea asta mi-a răsturnat lumea și a deschis răni vechi în familia noastră. După încă 15 ani de căutări și confruntări, am reușit să aflu cine este tatăl meu și să-l întâlnesc pentru prima dată.
Mă numesc Larisa și încă simt frigul acelei nopți când am fost luată din apartamentul nostru. Ani la rând am așteptat-o pe mama să se întoarcă, dar viața m-a purtat pe un drum neașteptat, unde am descoperit o familie nouă. Povestea mea este despre durere, speranță și iubirea care se naște atunci când nu mai crezi că e posibil.
Mă numesc Vlad și am șapte ani. Povestea mea începe într-o seară rece, când am fost despărțit de surorile mele și dus într-o casă străină, cu miros de supă și pereți goi. De atunci, tot ce-mi doresc este să găsesc o familie care să mă iubească și să mă accepte, chiar dacă nu sunt perfect.
Într-o noapte furtunoasă, am deschis ușa către un băiat necunoscut, iar viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. L-am primit în casa mea, iar el a devenit lumina zilelor mele, până când, după luni de liniște, trecutul lui a bătut din nou la ușă sub forma unui frate geamăn. Povestea mea este despre dragoste, pierdere și alegerile grele pe care le facem când destinul ne pune la încercare.
Într-o noapte rece de noiembrie, am găsit un bebeluș abandonat pe prispa casei mele, cu un bilet sfâșietor. Povestea mea se împletește cu a mamei disperate care a făcut sacrificiul suprem, iar viața mea și a familiei mele s-au schimbat pentru totdeauna. Întrebările despre ce înseamnă să fii părinte și despre limitele iubirii mă urmăresc și astăzi.
Am trăit ani de zile cu inima frântă, privind cum fiica mea, Ilinca, era ținută departe de mine din cauza birocrației și a prejudecăților. Povestea noastră nu este doar despre o mamă și o fiică, ci despre lupta cu un sistem care uită că, dincolo de hârtii, există suflete. Am învățat că dragostea nu are granițe, dar uneori, oamenii le ridică acolo unde nu ar trebui să existe.
Mă numesc Radu și am ales să devin tată, deși lumea mi-a spus că nu am dreptul. Povestea mea și a lui Darius, băiatul cu autism pe care l-am adoptat, este despre luptă, prejudecăți și dragoste necondiționată. Împreună, am învățat să ne regăsim speranța în ciuda tuturor piedicilor.
Încă de mică am simțit că nu aparțin familiei mele, iar această senzație de străinătate m-a urmărit toată viața. Între conflicte cu sora mea, priviri reci de la tată și o mamă mereu tăcută, am trăit cu suspiciunea că sunt adoptată. Adevărul, însă, a ieșit la iveală într-o zi care mi-a schimbat pentru totdeauna percepția despre mine și despre cei pe care îi numeam familie.
Am fost mereu privit ca un străin în propriul meu oraș, dar nimic nu m-a pregătit pentru momentul în care l-am întâlnit pe Radu, băiatul cu ochi mari și tăcuți, abandonat de toți. Povestea noastră nu e una obișnuită: eu, Vlad, un bărbat singur și homosexual, am ales să adopt un copil cu autism, într-o lume care ne-a spus mereu că nu suntem suficienți. Împreună am învățat ce înseamnă să iubești fără condiții, să lupți cu prejudecățile și să găsești lumină acolo unde alții văd doar umbre.
