Totul a început cu o ceartă aprinsă în bucătărie, când am aflat că soțul meu, sub presiunea mamei lui, a cumpărat o casă pe care nu mi-am dorit-o niciodată. De atunci, fiecare zi a devenit o luptă între dorințele mele, ambițiile soacrei și tăcerea vinovată a lui Vlad. Acum mă întreb dacă mai există cale de întoarcere, când încrederea și liniștea noastră au fost spulberate.
Povestea mea începe într-o noapte rece de decembrie, când am rămas fără acoperiș deasupra capului, împreună cu cei doi copii ai mei. Am simțit disperarea și rușinea, dar și forța neașteptată a comunității din cartierul nostru din Ploiești, care ne-a oferit ajutorul atunci când nu mai credeam în oameni. Această experiență m-a schimbat profund, punându-mă față în față cu prejudecățile, orgoliul și, mai ales, cu puterea solidarității.
Nu era atât de rău pe cât părea. Centrul regional era la doar o oră de mers cu mașina. Existau magazine, școli. Nu era teatru, dar știți cum e, viața merge înainte. Cu toate acestea, fiica lor avea o viziune diferită pentru viitorul lor.
Eu și Andrei am petrecut ani de zile construind casa visurilor noastre. Este cea mai înaltă și frumoasă casă din cartier. A trebuit să lucrez în străinătate timp de 15 ani pentru a o finaliza.
Raluca dorea să împărtășească vestea entuziasmantă despre noua lor proprietate la țară. Cumpărarea unei case în oraș era aproape imposibilă, așa că au început să caute în toamnă și în cele din urmă au găsit un loc. Dar lucrurile nu au mers conform planului.
