Cea mai grea perioadă din viața mea a început odată cu nașterea fiului meu, când am fost prinsă între așteptările mamei mele și ale soacrei. Căsnicia mea cu Dănuț era pe marginea prăpastiei, presată de certuri, lipsuri financiare și tensiuni familiale. În încercarea de a-i mulțumi pe toți, m-am pierdut pe mine însămi și am învățat cât de greu este să-ți găsești propria voce într-o lume în care toți ceilalți strigă.
Mă numesc Viorica și, după ce fiica mea, Ioana, a divorțat, s-a întors acasă cu fetița ei. Am vrut să fiu sprijinul lor, dar am ajuns să mă simt invizibilă și folosită, prinsă între dorința de a ajuta și nevoia de a nu mă pierde pe mine însămi. Povestea mea e despre granițele fragile dintre sacrificiu și uitarea de sine, despre conflicte de familie și întrebări fără răspuns.
Din prima zi ca mamă, am simțit cum liniștea casei mele se destramă sub presiunea vizitelor și așteptărilor impuse de familia soțului meu. Povestea mea este despre lupta tăcută dintre generații, despre dorința de a fi înțeleasă și despre curajul de a-mi apăra propriile alegeri. Între lacrimi, certuri și momente de singurătate, am învățat să-mi găsesc vocea.
Mă numesc Raluca și am crescut mereu în umbra fratelui meu mai mare, Vlad, care părea să fie mereu cu un pas înainte. Povestea mea este despre lupta cu așteptările familiei, rivalitatea dintre frați și presiunea de a demonstra că pot fi la fel de bună ca el. Am ajuns să mă pierd pe mine încercând să țin pasul, iar acum mă întreb dacă nu cumva am uitat cine sunt cu adevărat.
De data aceasta, m-a acuzat că nu mă pot înțelege cu mama lui. Dar fosta lui soție se înțelegea foarte bine cu ea! Totuși, spre deosebire de ea, eu refuz să mă dedic constant familiei lui.
Tata m-a avut cât de repede a putut pentru a o ține pe mama lângă el. Dar căsnicia lor s-a destrămat după doar 3 ani. Încă nu știu dacă a fost din cauza mea.
