De optsprezece ani, am servit cafeaua unui bărbat ursuz la aceeași masă din colțul cafenelei mele din Ploiești. Absența lui neașteptată a scos la iveală o poveste pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată și m-a forțat să-mi pun întrebări despre singurătate, familie și ce înseamnă cu adevărat să fii văzut. Povestea mea este despre cum o rutină aparent banală poate ascunde drame profunde și adevăruri dureroase.
Am lucrat ca șef de tură într-o fabrică din Ploiești, unde rutina și colegialitatea păreau să fie la ordinea zilei. Un gest aparent banal de generozitate față de un coleg, Marius, s-a transformat într-o lecție amară despre limitele încrederii. Povestea mea este despre cum o prietenie de serviciu poate să se destrame rapid atunci când bunăvoința este exploatată.
Povestea mea începe într-o noapte rece de decembrie, când am rămas fără acoperiș deasupra capului, împreună cu cei doi copii ai mei. Am simțit disperarea și rușinea, dar și forța neașteptată a comunității din cartierul nostru din Ploiești, care ne-a oferit ajutorul atunci când nu mai credeam în oameni. Această experiență m-a schimbat profund, punându-mă față în față cu prejudecățile, orgoliul și, mai ales, cu puterea solidarității.
