„Agitația de Weekend: Nicio Liniște la Ferma Rudei”

Andrei Popescu prețuia weekendurile. După o săptămână obositoare la birou, nu-și dorea altceva decât să se relaxeze pe canapea, să urmărească un meci de fotbal și poate să se pună la curent cu emisiunile preferate. Dar în fiecare vineri seară, ca un ceasornic, telefonul său vibra cu un mesaj de la Unchiul Ion: „Hei Andrei, de ce nu vii la fermă în weekend? Avem un grătar grozav pregătit!”

Promisiunea unei mese bune și a timpului petrecut cu familia era mereu tentantă. Unchiul Ion și Mătușa Maria dețineau o fermă întinsă chiar în afara orașului, un loc care părea evadarea perfectă din agitația urbană. Dar Andrei știa mai bine. Odată ce pășea pe acea fermă, relaxarea era ultimul lucru pe ordinea de zi.

Sâmbătă dimineața a sosit, iar Andrei se afla conducând pe drumul prăfuit care ducea la fermă. Când a ajuns, a fost întâmpinat de imaginea Unchiului Ion făcându-i cu mâna entuziast de pe verandă. „Andrei! Mă bucur că ai venit!” a strigat el, vocea sa răsunând peste câmpurile deschise.

„Salut, Unchiule Ion,” a răspuns Andrei, încercând să-și adune puțin entuziasm. „Aștept cu nerăbdare grătarul acela.”

„Absolut! Dar mai întâi, avem câteva lucruri de rezolvat,” a spus Unchiul Ion cu un zâmbet pe care Andrei ajunsese să-l deteste.

Mătușa Maria a apărut din hambar, ștergându-și mâinile pe șorț. „Andrei! Ai venit exact la timp. Avem un mic proiect la care ne-ar prinde bine ajutorul tău.”

Andrei a oftat în sinea lui. Știa ce însemna „un mic proiect”. Ultima dată a fost repararea gardului care delimita proprietatea—o sarcină care a durat tot weekendul. De data aceasta, era vorba despre vopsirea hambarului.

„Nu-ți face griji,” l-a asigurat Mătușa Maria. „Cu ajutorul tău, terminăm repede.”

Andrei și-a petrecut următoarele ore sub soarele arzător, cu pensula în mână. Hambarul era imens și, pe măsură ce lucra alături de Unchiul Ion și Mătușa Maria, nu putea să nu simtă un deja vu. Fiecare weekend părea să se contopească cu următorul, fiecare fiind plin de treburi mascate ca timp petrecut în familie.

Când soarele a început să apună, au terminat în sfârșit de vopsit. Brațele lui Andrei erau dureroase și era acoperit de stropi de vopsea. Sperase că acum vor putea în sfârșit să se relaxeze și să se bucure de grătarul promis.

Dar când s-au adunat în jurul grătarului, Unchiul Ion l-a bătut pe spate. „Știi, Andrei, ne-am gândit să extindem cotețul găinilor. Poate weekendul viitor ne dai o mână de ajutor?”

Andrei a forțat un zâmbet, deși în interior simțea o undă de frustrare. „Sigur, Unchiule Ion,” a răspuns el, știind prea bine că weekendurile sale vor continua să fie orice altceva decât odihnitoare.

Când s-a întors acasă în acea noapte, Andrei nu putea scutura sentimentul de a fi prins într-un ciclu nesfârșit de muncă mascată ca timp liber. Ferma trebuia să fie un loc de odihnă, dar în schimb devenise doar o altă sursă de epuizare.

A tras mașina în fața casei și a stat pentru un moment în mașină, privind casa întunecată. Gândul la o altă săptămână de muncă urmată de un alt weekend la fermă îl apăsa greu. Nu se întrevedea niciun final fericit—doar mai multe treburi și mai multe promisiuni încălcate de relaxare.